Altădată, în vremuri nu prea îndepărtate, scrisul era, cumva, oaza de refugiu. Ironice, melancolice sau plate, cuvintele țâşneau din vârful degetelor, din străfundul inimii sau dintr-un ungher al minții şi se aşezau nefinisate, necorectate, neplanificate, in fraze. Acum… nu prea mai am cuvinte. Am gândurile, am inima, am mintea, dar cuvintele nu. Le-am pus undeva şi le-am uitat acolo cu bună-ştiință. Pentru că, un cuvânt poate răni la fel de tare ca o secure. O propoziție poate ridica un zid, o frază poate construi un pod. Sau pot dărma. Asta fac cuvintele.
Ştii “vorba multă, sărăcia omului” şi “tăcerea e de aur”? Par să fi fost spuse de unul fară prea mare chef de vorbă, de unul sătul de trăncăneala continuă a vreunei țațe. Sau poate de unul ca mine, care nu avea nimic de spus.
Sã fie de vină vara, rutina sau emoticianele care suplinesc zeci de stari emotionale? De ce să consum oxigen, energie şi timp scriindu-ți că mă simt ca un rahat în mijlocul drumului, că sunt în pragul unei crize existențiale, că urăsc să mă sufoc în propria mea tacere, când pot să pun un 😃 şi gata? Oricum te-aş plictisi, ai citi primul şi ultimul cuvânt şi mi-ai trânti un 😐. E mai rapid aşa, e mai uşor. Dar pentru cine? Pentru mine este. Pentru că in acel 😍 îmi ascund disperarea. Şi pentru tine, pentru că, la umbra acelui 🙁 iți ascunzi nepăsarea. Şi ne incheiem conversația cu un 👍.
Vezi? E din ce in ce mai uşor să vorbim fără cuvinte. Pentru că cuvintele rănesc uneori, la fel ca o secure. Emoticoanele nu. Ele ne ascund, ne acoperă, protejează.
Aşa că, in loc de o postare clasică, azi fac economie şi voi folosi emoticoane:
🙄😲🙁🤐😭 ☻👿👹😱 😬😩😦 😷😖😪 🤒🤕👂 👀🐷🕊🌹🐚🏜 🕰🌚🌡⚽ 🚮 . Gata, suficient! Am spus destul, mai vorbim şi mâine… .
The post Emoticoane appeared first on Comentator Amator.
